“Crima” din Drumul Taberei

“Omor” în formă calificată. Așa poate fi catalogată suprimarea finanțării lucrărilor la magistrala V de metrou din Drumul Taberei. O “crimă” la adresa ideii de dezvoltare, de prosperitate, în condițiile în care în România proiectele majore de infrastructură pot fi numărate pe degete.

Un astfel de program, aflat în plină derulare, avea nevoie de o suplimentare de buget pentru a fi terminat cât mai repede. Mai mult, autoritățile trebuiau să găsească o schemă financiară pentru a extinde această magistrală până în suburbii. Souluții există și se află în ograda Guvernului. Una dintre ele este parteneriatul public-privat. Există pe piață mari corporații care consideră România o țară propice pentru investiții (vezi chinezii care vor să bage 500 de milioane de euro într-un complex energetic în județul Gorj). Noi trebuie doar să întindem mâna către ele și să le aducem în țară.

Am citit recent o declarație extrem de îngrijorătoare a lui Laurențiu Plosceanu, președintele Asociației Române a Antreprenorilor în Construcții. Acesta spunea că 40%-45% din muncitorii care lucrau la șantierul magistralei V vor fi conciediați. Exact ce ne lipsea!

Noi în loc să facem tot posibilul să creăm locuri de muncă, să luăm măsuri pentru a reporni economia, facem exact pe dos. Parcă suntem proprii noștri dușmani.

Pot să înțeleg (cu greu, e adevărat) că nu dăm drumul la alte lucrări majore de infrastructură, dar să tăiem finanțarea unui proiect aflat în derulare, mi se pare o nerozie fără margini.

Finalizarea cât mai rapidă a proiectului ar fi însemnat, în primul rând, un mare beneficiu pentru locuitorii Capitalei, și cu precădere pentru cei din cartierul Drumul Taberei. În al doilea rând, ar fi adus și un mare plus pentru economie. Spun asta pentru că metroul contribuie substanțial la fluidizarea circulației, ceea ce înseamnă bani mai puțini pierduți în trafic. Ca să nu mai vorbesc că întârzierea lucrărilor înseamnă continuarea mizeriei și haosului aferente unui șantier de mari dimensiuni. E clar! Se pare că cineva acolo sus nu ne iubește.

Clientela politică-cancerul economiei

Am auzit de nenumărate ori din gura guvernanților că România nu are bani pentru investiții, că nu are bani să-și plătească medicii și profesorii, că nu are bani pentru dotarea spitalelor, că nu are bani pentru modernizarea școlilor. Fals! În România se produc bani care sunt însă execrabil gestionați. Fondurile publice sunt risipite fie pe investiții aiuristice, fie sunt îndreptate spre buzunarele clientelei politice și ale „băieților deștepți“.

Citeam zilele trecute raportul întocmit de Expert Forum referitor la alocările bugetare discreționare făcute exclusiv pe criterii politice. Numai în 2008, sumele alocate preferențial pentru proiecte de investiții locale s-au ridicat la 1,3 miliarde de euro, reprezentând peste 70% din tolalul investițiilor la nivel local. Cum se traduce asta? Păi, simplu. Erai primar sau președinte de consiliu județean din partidul aflat la guvernare, primeai bani pentru a face investiții. Nu erai cu cei de la putere, nu primeai nimic. Autorii raportului concluzionează că „într-un stat cu instituţii slabe şi tradiţie clientelară, un aflux masiv de fonduri în bugetele publice poate să facă mai mult rău decât bine, în funcţie de cât de corect şi eficient este gestionat surplusul“. Î

n cele mai multe cazuri, fondurile publice în excedent sunt foarte prost manageriate. Banii sunt aruncați pe investiții care nu produc niciun efect în economie, nu generează valoare adăugată pentru mediul privat. În plus, proiectele sunt atribuite firmelor de partid care, de cele mai multe ori, fac lucrările de mântuială, pentru a beneficia ulterior de contracte de reabilitare. În afară de acest de tip de bătaie de joc la adresa contribuabilului român, mai există o altă metodă prin care banii publici sunt prăduiți. Este vorba despre căpușarea companiilor de stat. România pierde anual sute de milioane de euro din cauza managerilor acestor firme, care permit drenarea unor sume impresionante spre buzunarele „băieților deștepți“. Cred că cel mai elocvent exemplu în acest caz este Hidroelectrica. O societate care, teoretic, trebuia să producă profituri uriașe, dar care astăzi este în insolvență din cauza contractelor păguboase. Contracte care i-au făcut milionari peste noapte pe proprietarii unor firme de apartament.

Bineînțeles că exemplele pot continua cu CFR Marfă, Tarom, Oltchim. Peste tot aceeași rețetă. Cotracte încheiate în defavoarea companiei, achiziții supraevaluate, vânzări subevaluate, piețe neexploatate, manageri numiți politic să satisfacă doar interesele de partid. Tragic este că nimeni nu a plătit pentru pagubele produse bugetului de stat. Guvernul Ponta ar trebui să pună piciorul în prag și să ia măsuri drastice împotriva acestor practici, mai ales că se bucură, încă, de o susținere populară masivă.

Mai mult, cred că privatizările trebuie să fie accelerate pentru a stopa o dată pentru totdeauna prăduirea companiilor de stat. Evident, avem nevoie de investitori strategici serioși, care să preia societățile de stat și să le repună pe picioare. Exemplul Petromului este elocvent. O companie cu pierderi uriașe a fost preluată, în 2004, de un concern cu experiență care a restructurat din temelii toată afacerea. Rezultatul: profit-record pentru România, de aproape de 900 de milioane de euro și vânzări de 5,8 miliarde de euro în 2012. Deci se poate!

Bravo, Steaua! Bravo, Petrom!

Joi, 21 februarie 2013. Demult nu am mai avut o zi așa de plină de succese. Două mari echipe, una din industria petrolieră, alta din industria numită fotbal, au demonstrat că se poate face performanţă şi în România.

Petrom a anunțat un profit-record pentru o companie din România: 885 de milioane de euro, iar Steaua București a trecut, după un meci memorabil, de mult mai titrata Ajax Amsterdam.

Să le luăm pe rând. Performanța companiei Petrom mi se pare de-a dreptul remarcabilă. (Vă spun din capul locului că nu fac parte din corul populiștilor care susțin că Petrom “suge” sângele poporului și că îi prăduiește pe bieții români). Managementul companiei a demonstrat că știe să facă business. A rentabilizat activitatea de bază şi a închis toate entităţile care produceau pierderi, aşa cum a fost cazul Arpechim.

Până la urmă menirea unei companii este să facă profit și atât timp cât nu încalcă legea, nu văd nimic condamnabil că a reușit o asemenea performanță.

Știu că acum vor țipa ca din gură de șarpe cei care înfierează modul în care s-a făcut contractul de privatizare și care susțin că marjele uriașe de profit provin exclusiv din faptul că Petrom exploatează ieftin resurse de petrol și gaze autohtone. Cred că lucrurile trebuie nunațate.

Fără discuții că statul trebuia să negocieze infinit mai bine condițiile de privatizare, mai ales nivelul taxelor plătite pentru exploatare. Aici nu este niciun dubiu. Însă să nu uităm contextul în care s-a făcut privatizarea. La acea vreme, compania pierdea anual sute de milioane de dolari. Societatea era căpușată pe toate părțile, iar păstrarea sa în portofoliul statului ar fi făcut ca astăzi să vorbim de Petrom la fel cum discutăm de Oltchim, de CFR Marfă, de Tarom, de Hidroelectrica. Adică de o societate în pragul falimentului, cu angajați neplătiți cu lunile și cu datorii imense la stat și la furnizori. Ar fi fost de preferat o asemenra situație? Nu cred.

Mai mult decât atât, trebuie să luăm în considerare faptul Petrom dă de lucru la mii de oameni și că  firma a vărsat la bugetul statului, de la privatizare și până în prezent, câteva miliarde bune de euro.

E important ca economia românească să aibă cât mai multe companii de talia Petrom.

Dacă Petrom este cea mai mare companie din România, Steaua este, fără doar și poate, cea mai mare echipă de fotbal din România. Recunosc că după meciul de la Amsterdam nu mai credeam în calificare, ba chiar am scris un articol în care am criticat modul anacronic a lui Gigi Becali de a manageria clubul (părere pe care mi-o mențin).

Meritul acestei calificări aparține exclusiv lui Reghe și băieților lui care au făcut un meci fantastic. De multă vreme nu am mai văzut o echipă românească să joace atât de bine. Un pressing ucigător, o apărare bine așezată în teren, un atac care a hărțuit în permanență fundașii adverși și doi jucători în zi de grație: Chiricheș și Latovlevici.

După eliminarea lui Ajax, Steaua o așteaptă pe Chelsea. Vom juca împotriva campioanei Europei.

Ce altceva mai poți spune după o asemenea zi decât: Bravo, Steaua! Bravo, Petrom!

 

Traian Băsescu, Elena Udrea și ruleta rusească

După înfrângerile usturătoare suferite la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, Partidul Democrat Liberal își joacă soarta la congresul din martie.

Din păcate pentru susținătorii portocaliilor, cele două figuri înscrise până acum în cursa pentru fotoliul de președinte al partidului nu cred că au forța și anvergura de a scoate la lumină o formațiune politică care a respirat eminamente prin plămânii lui actualului președinte al țării. Cinstit vorbind, fără locomotiva Traian Băsescu, PDL nu ar fi pupat în veci guvernarea. Ar fi rămas un partid de 10-15%, care ar fi lustruit permanent băncile opoziției.

E însă la fel de adevărat că, acționând după principiul “eu te-am făcut, eu te omor”, Traian Băsescu a fost ce care i-a și îngropat, anul trecut, pe “portocalii” din Modrogan. Conștient fiind că asupra PDL planează încă pericolul de a se transforma într-un nou PNȚCD și neputând totuși să-și lase propriul “copil” pe străzi, Președintele încearcă prin avatarul Elena Udrea să preia controlul partidului.

Băsescu știe că avându-l pe Blaga în frunte, PDL nu îi va mai răspunde la comenzi, iar această perspectivă îl deranjează teribil. Cu toate că declară că se va retrage după expirarea mandatului, Președintele nu-și va pune bonețica-n cap pentru a se duce la culcare ca un bătrânel neputincios. Va continua să rămână activ în viața publică și va încerca să dovedească faptul că mai poate să ducă partidul la guvernare (înființarea unei noi formațiuni cred că este exclusă. A testat piața cu partidele-fantomă ale lui Ungureanu și Neamțu, iar rezultatele au fost dezastruoase).

Întrebarea care se pune în acest moment este dacă Traian Băsescu a mizat corect, alegând-o pe Elena Udrea drept candidat la președinția PDL. Imaginea de divă și realizările din postura de ministru au fost întotdeauna subiecte care au stârnit controverse aprinse, atât în interiorul PDL, dar mai ales în spațiul public. De altfel, strategii de comunicare ai partidului i-au interzis Elenei Udrea orice apariție prin care să-l susțină pe Băsescu în perioada referendumului, tocmai pentru a nu-l compromite. Nu cred că lucrurile  s-au schimbat radical în numai câteva luni. De aceea spun că alegerea președintelui seamănă mai degrabă cu o ruletă rusească, decât cu o strategie bine pusă la punct. Dar Traian Băsescu întotdeauna a jucat așa: totul sau nimic.

Ne va arăta Guvernul Ponta luminița de la capătul tunelului?

Ieri seară, discutam cu un amic despre politichia și economia dâmbovițeană. Dintr-una într-alta, am ajuns să vorbim și despre emisiunea de obligațiuni pe care România a lansat-o recent pe piața americană și prin intermediul căreia am reușit să atragem 1,5 miliarde de dolari. Amândoi ne-am întrebat dacă putem cataloga drept un succes această emisiune și dacă ea reprezintă un semnal pozitiv în ochii investitorilor.

Analizând randamentul titlurilor de 4,5%, sub cel indicativ de 4,62, și luând în calcul faptul că oferta a depășit de cinci ori suma împrumutată (adică a existat un interes semnificativ din partea investitorilor pentru obligațiunile românești), atunci putem afirma că inițiativa în sine a Guvernului a fost una reușită. Bine, dacă am fi cârcotași, putem spune că de la FMI ne împrumutăm mai ieftin. E adevărat însă, că Fondul ne dictează politica economică pentru acei bani.
Din punctul de vedere al încrederii pe care un asemenea eveniment financiar o generează pentru investitorii străini, lucrurile sunt un pic mai nuanțate. Există teorii care spun că România nu poate încadra această emisiune de obligațiuni la capitolul succese din cauza faptului că nu avem o tradiție în emiterea constată de titluri și prin urmare nu avem o piață în acest sens. Iar randamentul scăzut denotă mai degrabă interesul investitorilor pentru așa-zisele state exotice din care face parte și țara noastră.
Eu cred însă, fără a ne entuziasma prea tare, că suprasubscripția emisiunii și randamentul bun pe care l-am obținut reprezintă puncte de plecare pentru a recâștiga încrederea investitorilor străini. Nu ascund faptul că am primit semnale pozitive de la partenerii mei de afaceri, în special de la cei din China, care sunt din ce în ce mai interesați să-și plaseze capitalul în țara noastră.
Bineînțeles că Executivul mai are multe lucruri de făcut pentru a reașeza România pe harta marilor investitori. Fiscalitatea excesivă, birocrația ucigătoare, schimbările legislative frecvente, scandalurile politice trebuie să dispară din agenda publică a Puterii. Asta dacă vrem ca luminița de la capătul tunelului să înceapă să pâlpâie.

Gigi Becali nu înțelege, nu se pricepe, nu poate…

Ideea acestui articol mi-a venit aseară, urmărind meciul Ajax-Steaua, scor 2-0. După cea de-a doua reușită a olandezilor, comentatorul partidei, Emil Grădinescu, a oferit o informație care mi s-a părut releventă în contextul diferenței de valoare și de organizare dintre cele două echipe: autorul golului, fundașul dreapta Van Rhijn, activează la Ajax de la vârsta de 11 ani.

Steaua nu se poate lăuda cu o asemenea performanță, iar Gigi Becali, cu siguranță, nu înțelege importanța unui astfel de amănunt.

Este un lucru bine-cunoscut că marile cluburi ale Europei pun accent pe centrele de copii și juniori în care investesc zeci de milioane de euro. Managerii profesioniști din Occident știu că, pentru a avea succes, trebuie să aibă o strategie pe termen lung și să contruiască dezvoltarea cluburilor de jos în sus. Bugetele coerente de venituri și cheltuieli, politicile consistente de marketing și de comunicare, mixul eficient dintre transferurile unor mari vedete și promovarea tinerilor valoroși din propria pepinieră, precum și campaniile susținute de fidelizare a suporterilor reprezintă ingredientele unui club cu adevărat profesionist.

Primul unsprezece al “Lăncierilor” nu conține nume răsunătoare, dar batavii au învins la pas cea mai în formă echipă a momentului din România. Diferența a fost făcută tocmai de politica de dezvoltare a celor două cluburi.

Dacă Ajax funcționează după rigorile unui mare club, Steaua este organizată după toanele patronului Gigi Becali, care nu are habar de ceea ce înseamnă management profesionist.

Steaua a trăit și a jucat în ultimii ani după cum  chipul și asemănarea lui Gigi. Și asta s-a văzut: niciun titlu de campioană de mai bine de șase ani și performanțe financiare și sportive foarte modeste în ceea ce privește transferul de jucători de alte echipe și către alte echipe (CFR Cluj i-a dat lecții la aceste capitole).

Dacă finanțatorul investea cu cap zecile de milioane de euro pe care le-a băgat în club în cei zece ani de domnie, cu siguranță astăzi palmaresul roș-albaștrilor arăta cu totul altfel. E clar! Nu se pricepe.

Dar acest lucru nu ar trebui să ne mire, dacă ne uităm la ceea ce a realizat latifundiarul din Pipera în materie de business. Cu toate că i-au trecut sume impresionante prin “valize”, Gigi Becali nu reușit să construiască nicio corporație în adevăratul sens al cuvântului, nu a pus la punct nicio strategie de dezvoltare a unei afaceri pe termen lung, nu a reușit să aducă plus valoare niciunui business. Toate companiile pe care le-a cumpărat, printre care se numără Arcom, Avicola Iași, Uzina Mecanică Drăgășani, abia își mai duc traiul de pe-o zi pe alta. Șeful Stelei trăiește astăzi doar din osânza acumulată în anii de glorie ai speculei de piața imobiliară. Cu toate că a dat cu nasul de lumea bună a fotbalului și a stat în lojele marilor stadioane a rămas tributar modului său primitiv, ancestral, de a conduce. Altfel nu poate. Din păcate, cu un asemenea stil de „management” al finanţatorului, Steaua nu va ajunge niciodată un club modern, de talia marilor echipe ale Europei.

 

PS. Vreau să multumesc încă o dată tuturor celor care au postat comentarii la articolul despre Adrian Năstase. Pentru mine a fost o experiență fantastică din care am învățat multe. În altă ordine de idei, am văzut, în interviul de aseară de la B1, că și președintele Traian Băsescu apreciază anumite lucruri pe care le-a realizat fostul premier: „ Îmi pare rău pentru ce i s-a intamplat. Nu că nu merită, ci pentru ce a fost pentru România. El a fost un prim-ministru care a negociat intrarea României în UE. Năstase nu şi-a vândut ţara, Năstase a fost condamnat pentru o găinarie. Electoratul ar putea să ierte asta.”

Această declarație a Președintelui îmi întărește convingerea că nu mai trebuie sa judecăm lucrurile doar în alb și negru.

 

 

De ce îl apreciez pe Adrian Năstase

N-am înțeles niciodată de ce noi, ca nație, trăim cu bucurie morbidă răul altuia. De ce trebuie să lovim cu sete pe cel care este căzut la pământ.

Urmărind cazul “Adrian Năstase”, am văzut revărsându-se în spațiul public atâta înverșunare și atâta ură împotriva fostului prim-ministru, de parcă acesta ar fi fost cel puțin un criminal în serie sau un violator odios de copii.

Cu siguranță, Adrian Năstase are păcatele lui și plătește pentru asta. Dar de aici și până

a-l stigmatiza și a-l transforma în inamicul public numărul 1, este un drum parcă prea lung.

Sunt convins că voi fi, la rândul meu, ținta oprobriului internauților, pentru acest text, dar cred că judecata publică la care este supus Adrian Năstase trebuie să conțină și un capitol legat de bilele albe ale cabinetului pe care l-a condus. Așa este corect.

Cu siguranță mulți dintre noi am uitat că în timpul guvernării PSD din 2000-2004, România a luat o opțiune serioasă privind integrarea euro-atlantică și a înregistrat o creștere economică accentuată, fiind supranumită de presă “tigrul din Balcani”. Tot atunci, ni s-au ridicat vizele pentru călătoriile în spațiul Schengen, fapt care a demonstrat că nu mai eram priviți ca o țară de mâna a treia.

De asemenea, în acea perioadă România a cunoscut o stabilizare a indicatorilor macro-economici. Inflația a scăzut continuu, ajungând pentru prima dată, în 2004, la o singură cifră (9,7%). Produsul Intern Brut a înregistrat o creștere constantă, atingând pragul de 8,5% în ultimul an de mandat a lui Adrian Năstase.

Faptul că în acei ani cursul de schimb a fost lăsat “liber”, dar și reducerea impozitului realizat din activitățile de export au contribuit la injectarea de valută în economie, la impulsionarea schimburilor comerciale cu partenerii externi și la reducerea deficitului bugetar.

Implementarea pe scară largă a creditului ipotecar (lege inițiată de ministrul Nicoale Noica) prin programele ANL a creat premisele dezvoltării imobiliare din anii 2005-2008.

Guvernul Năstase a dat drumul marilor proiecte de lucrări și achiziții publice. Aș aminti aici autostrada București-Constanța, construcția a 400 de săli de sport (un proiect ce făcea sens în periodă de creștere economică), reabilitarea a sute de kilometri de drumuri naționale, începerea modernizării mai multor magistrale de cale ferată, achiziționarea garniturilor de metrou Bombardier și a automotoarelor “Săgeata Albastră”.

Tot pe vremea lui Năstase a fost construit cel mai mare cartier de locuințe pentru tineri din România (cartierul Brâncuși din Capitală).

Privatizarea Petrom, chiar dacă foarte mulți au criticat-o din cauza valorii scăzute a prețului și a redevențelor încasate de stat, reprezintă, în opinia mea, un succes, dacă luăm în considerare faptul că societatea pierdea sute de milioane de dolari anual și era una dintre cele mai mari găuri din economie.

Bineînțeles că au existat și multe greșelei ale echipei de guvernare condusă de Adrian Năstase, dar per ansamblu, dacă privim în urmă vedem lucruri concrete, palpabile care au contribuit până la urmă la dezvoltarea României.

Cum aflăm dacă mai scad prețurile apartamentelor

În ultima perioadă, am observat o oarecare efervescență, cel puțin la nivelul știrilor apărute în media, în ceea ce privește dinamica pieței imobiliare. După o perioadă de relativă acalmie în acest domeniu, de la începutul anului au reapărut întrebările legate de evoluția prețurilor pe zona rezidențială: cât o să mai scadă? când va fi reluată creșterea? e momentul să cumpăram sau, dimpotrivă, e bine să vindem?

Personal, și eu am primit asemenea întrebări din partea unor amici care se află de ceva vreme în căutarea unei locuințe. Spre exemplu, deunăzi, doi buni prieteni, care tocmai și-au întemeiat o familie, m-au întrebat dacă acum e momentul să-și cumpere un apartament sau, din contră, dacă să mai aștepte.

Sincer, în ultimii ani m-am ferit să fac predicții pe piața imobiliară din România. Asta pentru că evoluția acestui sector a fost una total atipică, care a oferit surprize, multe dintre ele nu foarte plăcute.

Deși nu le-am oferit prietenilor mei un răspuns concret, le-am sugerat să fie atenți în următoarele luni la câțiva indicatori care le pot oferi semnale clare cu privire la evoluția prețurilor.

Unul dintre aceștia este Produsul Intern Brut. O nouă scădere a PIB-ului reprezintă un indiciu clar că situația economică per ansamblu nu creează premisele pentru o eventuală creștere a cererii pe piața imobilară. Și pe cale de consecință nu vom asista la o majorare a costurilor de achiziție.

De asemenea, situația creditării este un alt indicator care trebuie luat în calcul. Cum la noi împrumuturile acordate de bănci sunt în cădere liberă, este clar că banii existenți în piață pentru achiziția de locuințe nu pot influența semnificativ cererea.

Evoluția salariilor, șomajul și inflația pot reprezenta alte semnale ce pot să ofere indicii cu privire la evoluția prețurilor de pe piața rezidențială.

Analizând la ora actuală acești indicatori macroeconomici, putem concluziona, cel puțin pe termen scurt, că prețurile locuințelor nu vor înregistra o tendință de creștere. Următoarele raportări ale Institutului Național de Statistică și ale BNR ne vor oferi o imagine de ansamblu pentru perioada următoare.

Convingeți-i pe români să rămână acasă!

Cu siguranță mulți dintre dumneavostră au fost indignați de intenția guvernului britanic de a declanșa o campanie mediatică prin care să-i convingă pe potențialii imigranți români să nu meargă în Anglia, după ridicarea restricțiilor de pe piața muncii. “Nu veniţi în Marea Britanie, plouă şi job-urile sunt puţine şi prost plătite” este unul dintre mesajele subtile pe care britanicii vor să ni-l transmită, conform The Guardian.

Eu cred că această inițiativă a autorităților britanice este de fapt o bună oportunitate pentru Guvernul de la București de a răspunde și de a iniția la rândul său o campanie intensă pentru a-i convinge pe români să rămână în țară. Avem nevoie acum, mai mult ca oricând, să vedem că mai marilor dregători le pasă de ce se întâmplă cu locuitorii cetății. Avem nevoie de guvernanți responsabili care să acționeze rapid și eficient pentru a stopa exportul de creiere și de forță de muncă calificată. Și așa ne confruntăm cu un deficit demografic acentuat. Dacă-i lăsăm în continuare pe cei mai buni să plece, atunci viitorul acestei nații este deja amanetat.

Sunt convins, spre deosebire de președintele Băsescu care-i îndemna acum ceva vreme pe medici să plece din țară, că România poate să-și păstreze valorile. Trebuie doar voință politică și pricepere pentru a pune la punct un set de legi și de măsuri care să constituie fundația pentru a construi o Românie prosperă.

Tinerii trebuie încurajați să rămână în țară. Să simtă că sunt apreciați și că pot avea un viitor aici, în România.

Îmi permit să sugerez câteva idei, care odată puse în practică, ar genera mii de locuri de muncă și ar conduce la o dezvoltare accentuată a economiei.

1.Adoptarea legii holdingului, care ar putea transforma țara noastră într-un hub regional pentru mari companii de IT, telecom sau pentru firme care au nevoie de call centere. Nici nu trebuie să facem mare lucru. Doar să copiem modelul polonez.

2. Îmbunătățirea legii parteneriatului public-privat care ar putea aduce în țară zeci de investitori străini de calibru interesați de marile proiecte de infrastructură ce ar genera o dezvoltare în lanț a economiei.

3. Extinderea legii amnistiei fiscale și asupra mediului privat. Acest fapt ar aduce în țară sute de milioane de euro care ar intra în circuitul economiei.

4. Inițierea rapidă a unui set de facilități fiscale care să încurajeze mediul antreprenorial. Mulți se gândesc la a-și deschide propria afacere, dar lipsa finanțărilor și birocrația excesivă le curmă din fașă orice inițiativă.

5. Stoparea imediată a scurgerii fondurilor publice către buzunarele “băieților deștepți” și orientarea acestora spre sectoarele care au nevoie acută de finanțare: sănătatea și educația.

Cred cu tărie că avem resursele pentru a-i convinge pe români să nu mai plece pe capete din țară. Ne trebuie doar puțină responsbilitate din partea clasei politice. Sunt convins că dacă după ’90, România ar fi fost guvernată de nemți, astăzi ar fi fost Elveția Estului. Dar niciodată nu-i prea târziu!